Guvernul Orban, sub masca necesității sprijinirii companiilor românești, pregătește o schemă de ajutor de stat cu dedicație care va fi în folosul exclusiv a trei companii multinaționale, a declarat, marți, senatorul PSD Ștefan Radu Oprea, atrăgând atenția liberalilor că ”sub paravanul lobby-ului se ascunde un trafic de influență”.
”Un nou tun financiar marca PNL‼ Guvernul Orban, sub masca necesității sprijinirii companiilor românești, pregătește o schemă de ajutor de stat cu dedicație care va fi în folosul exclusiv a trei companii multinaționale. Fațada o constituie creditul comercial și nevoia de lichiditate a firmelor românești. În fapt, cele trei companii care asigură creditul comercial, activitate din care au făcut bani foarte frumoși anii trecuți, vor să fie asigurate la rândul lor din banii cetățenilor români”, a scris senatorul PSD Ștefan Radu Oprea, pe Facebook.
Social – democratul a atras atenția guvernanților că legea lobbyului nu este votată în Romania, însă nici nu conteaza, pentru că în cazul de față, sub paravanul lobby-ului se ascunde un trafic de influență.
”Așa că domnilor Orban, Cîțu, Stamule, ar fi cazul să fiți neliniștiți. Va veni momentul în care veți răspunde în fața românilor și a legii”, a susținut senatorul PSD.
Fostul ministru a afirmat că în economia românească, valoarea creditului furnizor este de trei ori mai mare decât cea a creditului comercial.
”Foarte multe firme se asigură pentru riscul de neplată al facturii la termen. Cele trei companii multinaționale Coface, Euler Hermes și Atradius pun la dispoziția companiilor instrumentul respectiv. Funcționează ca RCA-ul în cazul automobilelor. Aici a intervenit dl. Iancu Guda, reprezentant Coface, care face „lobby” la guvern, direct la dl.Orban. Dl. Cîțu sprijină măsura și propune interventia statului prin Fondul de Garantare, unde șefi sunt Dl. Păun și dl. Nancu sau Fondul de Contragarantare, unde șef este dl. Glăvan, cu toții numiți de….ați ghicit…dl.Cîțu. Și astfel cercul se închide cu dl. Stamule care este responsabil cu propaganda în presă”, a explicat Ștefan Radu Oprea.
Banii contribuabililor români se vor duce către companiile multinaționale, în loc să avem grijă de copiii și pensionarii României și plăti noi în locul reasiguratorilor, a afirmat senatorul PSD, în finalul postării.