Procurorii DNA au anunţat marţi că desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov şi aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii. Surse citate de presa centrală susţin că este vorba despre Nicolae Bănicioiu.
“În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată”, a precizat un comunicat al DNA.
Potrivit DNA, în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri şi ar fi primit direct, de la unul dintre aceştia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra ministrului Sănătăţii şi a funcţionarilor publici din cadrul acestei instituţii şi că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, acte reprezentate de: numirea în funcţia de manager/menţinerea în funcţia de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfăşurau proceduri de achiziţii publice; alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.
Ulterior, aceeaşi persoană ar fi primit de la aceiaşi oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuţiilor de ministru, funcţie deţinută în perioada 05.03.2014-17.11.2015.
Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi un număr de 182 de volume în format electronic, dintre care 40 volume în format letric.
„Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidenţa art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana faţă de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, a mai precizat DNA.