Fost ministru către Iohannis: Legea Trianonului zace la promulgare din 19 mai

Legea Trianonoului „zace pe masă la promulgare din 19 mai, fiind adoptată de Parlament din 13 mai, a afirmat joi fostul ministru al transporturilor, deputatul PSD Răzvan Cuc.

„Promulgăm doar ce ne convine. (…) Pe 13 mai a.c. Parlamentul României a adoptat legea care stabilea ziua de 4 iunie – ziua Tratatului de la Trianon. De pe data de 19 mai a.c. această lege zace pe masa președintelui pentru promulgare. Păi în loc să acuzați PSD de legături și înțelegeri subterane cu guvernul maghiar, n-ar fi trebuit, mai bine, să fiți ceea ce va conferă Constituția și anume cel care reprezintă de la cel mai înalt nivel de politică externă statul român și să întăriți legăturile de prietenie și înțelegere dintre statele vecine Ungaria și România?„, a scris Cuc pe Facebook.

El a arătat că istoria nu o mai putem schimba, „dar viitorul 𝗗𝗔„.

„Cuvinte în limba maghiară nu știu, dar ar putea președintele țării să ne spună cât mai multe (când apare la televizor și dă vina pe PSD, indiferent de motiv) pe care și le-ar putea dezvolta prin relații de prietenie cu cei din statul vecin maghiar.
Nu fac eu politica externă a țării, dar văd cum s-a dezvoltat și se dezvoltă Ungaria„, a adăugat fostul ministru.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare