Fost ministru: Marcel Boloș este ministrul Fake News în Guvernul PNL

Marcel Boloș, este ministrul Fake News în Guvernul PNL, susţine fostul ministru Roxana Mînzatu argumentând că „ministrul Fondurilor Europene, a pornit cu stângul în noua demnitate publică, lăudându-se în fața opiniei publice cu rezultate obținute de Guvernele PSD”.

„Este inadmisibil pentru un ministru în Guvernul României să mintă cu nerușinare, așa cum a făcut-o Marcel Boloș, care a declarat triumfător că România a evitat în extremis riscul de dezangajare de 92,8 milioane euro care exista la data de 31 octombrie 2019 pe Programul Operațional Capital Uman.

Minciuna are picioare scurte și este ușor de demontat, câtă vreme se poate verifica faptul că în data de 31 octombrie 2019, când încă ocupam funcția de ministru, echipa mea a trimis ultima declarație de cheltuieli în cadrul POCU, în valoare de 100 milioane euro, aducând totalul sumelor declarate / cerute la rambursare în 2019 la 378.244.348 euro.

Practic, Marcel Boloș nu avea ce risc de dezangajare să evite, câtă vreme acesta fusese evitat încă din timpul guvernării PSD. Ca o ironie amară aș putea adăuga că Marcel Boloș s-a lăudat cu rezultatele obținute de echipa mea tocmai în cadrul „Start Up Next”, un eveniment dedicat start-up-urilor finanțat cu fonduri UE, conceput și planificat de mine și de echipa mea din Ministerul Fondurilor Europene”, susţine Roxana Mînzatu, fost ministru al Fondurilor Europene.

Ea susţine că „Marcel Boloș a fost prins cu minciuna la doar câteva zile distanță de vizita acestuia la Cotroceni.

În acest caz, singura întrebare care se pune este dacă președintele Klaus Iohannis, alături de prim-ministrul Ludovic Orban, au fost complici, în minciuna pusă la cale de actualul ministru al Fondurilor Europene. Vineri, 6 decembrie, a fost rândul lui Marcel Boloș să se prezinte la Cotroceni, flancat de Ludovic Orban și de Raluca Turcan, pentru a-i fi inspectată activitatea ministerială. Marcel Boloș a fost scos la tablă și, incomodat probabil de lipsa rezultatelor proprii care să poată da un titlu de presă, a început să se laude cu decontări uriașe și cu deja celebra lozincă politicianistă privind evitarea riscului de dezangajare. Singura necunoscută este dacă președintele Iohannis și prim-ministrul Orban îi sunt acestuia complici în elaborarea minciunii”, susține fostul ministru al Fondurilor Europene.

Aceasta mai spune că actualul Guvern are nevoie de câteva realizări rapide, cu care să puncteze la capitolul comunicare și care să acopere haosul economic în care a aruncat țara.

Potrivit deputatului PSD Brașov, Fondurile Europene rămân un subiect sensibil pentru români și, tocmai de aceea, la întâlnirea de vineri, lui Marcel Boloș i-au fost cerute asemenea realizări.

Fostul ministru al Fondurilor Europene a anunţat că va rămâne cu ochii pe activitatea ministerului condus de Marcel Boloș și îl somează pe acesta să nu se mai laude cu realizările guvernării PSD.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare