Fostul vicepremier Daniel Chițoiu, fost ministru al Economiei și actual secretar general al ALDE, a fost implicat, joi, într-un grav accident rutier, pe DN7 între Pitești și Râmnicu Vâlcea pe raza localității Zamfirești.
Accidentul s-a soldat cu două persoane rănite și două persoane decedate – un soț și soție. Starea lui Daniel Chițoiu este una stabilă, urmând să i se facă un computer tomograf, potrivit antena3.ro.
De altfel, martorii de la fața locului susțin că de fapt, mașina politicianului ar fi ajuns pe contrasens, iar bărbatul din cealaltă mașină a încercat să evite autoturismul.
IPJ Argeş a precizat că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de un bărbat de 82 de ani, din Piteşti, care se deplasa pe direcţia Piteşti – Râmnicu Vâlcea, şi un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din Bucureşti.
În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat decesul bărbatului de 82 de ani şi rănirea gravă a pasagerei dreapta faţă din acelaşi autoturism.
Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, conform IPJ Argeş.
„Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş desfăşoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs, urmând ca mecanismul şi cauzele producerii lui să fie stabilite în urma expertizelor. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 192 şi 196 din Codul Penal”, arată IPJ Argeş.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informase anterior că traficul rutier este întrerupt pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş, după ce a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme, pe fondul pătrunderii pe sensul opus.