Fosta campioană olimpică Gabriela Szabo, despre pandemie: S-a văzut clar

În pandemie, sportul nu e promovat la fel de mult ca purtatul măştii sau statul în casă, în pofida studiilor de specialitate care demonstrează beneficiile aduse de o viaţă activă bolnavilor de COVID-19. Este şi cazul fostei campioane olimpice Gabriela Szabo, care afirmă, în urma experienţei personale, că mişcarea fizică a ajutat-o atât în perioada infectării, cât şi în recuperare.

„Pot să spun sigur că mişcarea tonifică şi dă un tonus pozitiv corpului şi îl face mult mai puternic. De exemplu, eu care am avut COVID, am avut o formă uşoară tocmai pentru că sunt o persoană activă. Şi în cazul meu şi al soţului meu. Şi asta ne-au spus şi doctorii, că se vede că suntem oameni activi şi că facem mişcare. Adică şi pe analize, pe tot ceea ce am făcut, s-a văzut clar. Şi recuperarea a fost mult mai rapidă. Din punctul ăsta de vedere şi eu tind să cred că mişcarea şi oamenii care sunt activi suportă mult mai uşor această boală”, a declarat Gabriela Szabo pentru AGERPRES.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare