Fostul comandant șef al trupelor terestre ale Forțelor Armate Ruse a murit

Fostul comandant șef al trupelor terestre ale Forțelor Armate Ruse, generalul de armată Aleksei Maslov, a murit, duminică, la vârsta de 70 de ani, a anunţat pentru TASS o sursă din cadrul serviciului de presă al concernului „UralVagonZavod”, notează RADOR.

„Conducerea concernului „UralVagonZavod” anunţă cu profund regret că, astăzi, la ora 08:20 (ora locală), la Spitalul Clinic Militar Principal „N.N. Burdenko”, la vârsta de 70 de ani, a încetat din viaţa Aleksei Fedorovici Maslov” – a declarat sursa citată. „UralVagonZavod” a precizat că Maslov a traversat o cale glorioasă în rândurile forțelor armate de la comandant de pluton la comandant șef al trupelor terestre, iar apoi a fost reprezentantul militar șef al Federației Ruse pe lângă NATO.

„În ultimii ani, lucrând ca reprezentant special al „UralVagonZavod” pentru cooperarea tehnico-militară, Aleksei Fedorovici a rămas fidel cauzei și Patriei până în ultima zi, contribuția sa la dezvoltarea și activitatea concernului „UralVagonZavod” fiind greu de supraestimat” – a subliniat sursa citată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare