Tribunalul Prahova a decis, vineri, achitarea, în primă instanță a fostului deputat PSD, Vlad Cosma, într-un dosar în care acesta este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani.
Potrivit rechizitoriului, la începutul anului 2012, în perioada premergătoare alegerilor locale ce urmau să aibă loc în vara anului 2012, inculpatul Cosma Vlad Alexandru, la acea data preşedinte al Organizaţie de Tineret a PSD Prahova, l-a determinat pe inculpatul Uşurelu Petrica Lucian, administrator al Allisano Business Park SRL, în scopul disimulării sponsorizării ilegale a campaniei electorale, să înregistreze în contabilitatea societăţii o factură fictive emisă de SC Alex Design SRL, în valoare totală de 1.086.240 lei, cauzându-se un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 210.240 lei, reprezentând TVA.
Achitări au fost date și în cazul celorlalți doi inculpați, oamenii de afaceri, Răzvan Alexe și Lucian Petrică Uşurelu, cel din urmă administrator al firmei Allisano Business Park.
Vlad Cosma a mai fost condamnat, în 2016, la 5 ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar de corupție. În același caz, tatăl lui, fostul președinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, a primit 8 ani de detenție.