Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a declarat că îi face reclamație la CSM și o dă în judecată pe fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru acțiunile întreprinse de subordonații direcți în timpul instrumentării a două dosare penale, soluționate cu clasare, după 5 ani de anchetă.
„Personal, vreau să-mi recapăt demnitatea terfelită de procurori. Nu vreau daune de la cei care şi-au bătut joc de lege şi de Statul de Drept. Vreau doar ca cei vinovaţi să recunoască nenorocirile pe care le-au făcut”. Voi merge până la capăt ca să îmi dovedesc nevinovăția. Drepturile și libertațile fundamentale au fost câștigate cu sânge în România și nu sunt un lux, așa cum a spus un ministru al Justiției acum câțiva ani! Nedreptatea comisă în actul de justiție este cel mai grav lucru într-o democrație. Pentru mine însă există o instanţă mai înaltă decât toate instanţele şi anume instanţa conştiinţei. Iar această instanță m-a achitat deja. Eu am conștiința curată și de aceea am curaj să mă lupt cu acest sistem ticălos, până la capăt”, a declarat Marian Vanghelie.
Fostul edil a făcut trimitere la un dosar în care era suspect de abuz în serviciu pentru fapte comise în 2008 și un altul în care era cercetat in rem pentru instigare la abuz în serviciu, alături de generalul Mitică Iliescu.