Fostul ministru al Muncii, Mariu Budăi (PSD): Avem un program de guvernare pentru patru luni de zile

Fostul ministru al Muncii Marius Budăi a declarat, luni, că Partidul Social Democrat a realizat un program de guvernare pentru patru luni, până la alegerile parlamentare, care va fi pus în aplicare în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată de Parlament.

„Noi avem un program de guvernare în care am avut şi eu onoarea să scriu pe capitolul social, muncă, asistenţă socială. Avem un program de guvernare pentru patru luni de zile, până la alegerile parlamentare, nu un program de guvernare ca fiţuica galbenă care dezvoltă România, dar undeva în 2027 – 2030”, a declarat fostul ministru al Muncii, Marius Budăi.

Moțiunea de cenzură depusă de PSD trebuie să fie votată de minim 233 de parlamentari pentru ca Guvernul Orban să plece de la Palatul Victoria.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare