Fostul ministru al Sportului Bogdan Matei, către un secretar de stat: Nu ați stat niciodată în ghete/Vedem cu ce se ocupă actuala conducere

Fostul ministru al Sportului Bogdan Matei (PSD) a reacționat după ce Claudiu Daniel Catană, secretar de stat, l-a acuzat de demagogie pentru că depus un proiect de lege prin care cere majorarea salariilor celor care susțin performanța sportivă. Bogdan Matei i-a transmis că este datoria unui senator să depună proiecte de lege și i-a transmis că ”nu a stat niciodată în ghete” și „nu se potrivesc crampoanele”.

”Deși nu am nici cea mai mică intenție să-l fac pe acest individ (Claudiu Daniel CATANA – secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului) cunoscut, în urma unui articol pe care acesta l-a publicat pe pagina de Facebook și apoi a fost preluat de anumite publicații, mă văd nevoit să fac câteva precizări. Înțeleg că “domnul” nu cunoaște îndatoririle unui senator, așa că țin să spun că depunerea unei inițiative legislative îmi revine ca atribuție. Tocmai de aceea, cunoscând problemele cu care se confruntă sistemul,  mi doresc să-mi continui activitatea pe care am derulat-o la Ministerul Tineretului și Sportului”, a scris fostul ministru al Sportului Bogdan Matei, pe Facebook.

Bogdan Matei i-a cerut secretarului de stat din Ministerul Sportului să precizeze câte întâlniri a avut cu organizațiile de tineret, dar și ce prevede fișa postului său.

”Spre deosebire de acești vremelnici conducători sunt un om dedicat sportului. (…) Domnule secretar de stat, indicat ar fi să ne prezentați câte întâlniri ați avut dumneavoastră cu directorii din cadrul Direcției Județene de Tineret și Sport! Sau cu organizațiile de tineret, sau cu organizațiile de studenți în care ați discutat despre banii pe proiectele acestora! De taberele sociale din acest an ce ne puteți spune? Cred că este indicat să ieșiți public să prezentați toate aceste aspecte. Este cu adevărat ceea ce vă indică fișa postului”, a adăugat fostul ministru.

Social-democratul îl îndeamnă pe Claudiu Daniel Catană să se ocupe de ”domeniul Tineret, cu speranța că va înțelege cu ce se mănâncă”.

”Întreb de curiozitate! Am observat că aveți timp să studiați și să comentați inițiativele legislative, dar să vă ocupați de ceea ce contează nu aveți timp? Termenul de “populism” cred că se încadrează doar în prezentarea dumneavoastră, dar eu pot să înțeleg doar că nu ați stat niciodată într-o pereche de ghete toată viața iar acum încercați, doar că nu se potrivesc crampoanele. (…) Permițându-mi să-ți vorbesc la persoana I, te rog ,dragă băiețel, să te ocupi de domeniul tineret, cu speranța că vei înțelege cu ce se mănâncă. Trecem curând și la sport. În încheiere, dragi prieteni putem observa cu ce se ocupă cu adevărat actuala conducere! Știe doar să se folosescă de imaginea guvernului PSD pentru a ieși în spațiul public, pentru că… altfel despre ce să vorbească”, a conchis Bogdan Matei.

Secretarul de stat Claudiu Daniel Catană l-a acuzat pe Bogdan Matei de ”demagogie”.

”Demagogia si populismul fostului ministru PSD al MTS, Bogdan Constantin Matei, demontate de realitate. Timp de un an de zile, cât a fost ministru al Tineretului si Sportului, Bogdan Matei nu a rezolvat nimic. S-a întâlnit cu liderii din sport și tineret fără însă să soluționeze nici una dintre problemele lor. Aflând, probabil, de discuțiile avute în cadrul Comisiei de Dialog Social, al cărei președinte sunt, în urma cărora am hotărât să se pună în aplicare procedurile privind majorarea salariilor celor care susțin performanța sportivă, fostul ministru PSD a pus repede pe hârtie o propunere legislativă, care mai mult încurcă decât descurcă”, a scris secretarul de  stat, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare