Fostul ministru de Externe, Titus Corlățean, s-a retras de pe lista candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare

Fostul ministru de Externe în Guvernul Ponta, actual senator, Titus Corlățean, s-a retras joi de pe lista candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare, a anunțat Marcel Ciolacu.

„Este o decizie a domniei sale. Mai multe judeţe l-au propus pe domnul Titus Corlăţean. Dânsul nu a dorit să meargă mai departe. Judeţele l-au propus pe domnul Ştefan Muşoiu (n.red. – senator)”, a spus Marcel Ciolacu.

În 2016, Titus Corlățean a fost acuzat de către Direcția Națională Anticorupție de abuz în serviciu și împiedicarea exercitării drepturilor electorale pe motiv ca ar fi organizat discreționar, în calitate de ministru de Externe, secțiile de votare din străinătate, la alegerile prezidențiale din 2014, aducând astfel foloase necuvenite candidatului PSD, Victor Ponta, în defavoarea candidatului PNL, Klaus Iohannis. 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare