Fostul portar Helmut Duckadam, ‘Eroul de la Sevilla’, a încetat din viaţă la vârsta de 65 de ani

Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept ”Eroul de la Sevilla”, a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş, într-o înregistrare publicată pe Facebook, scrie Agerpres.

”Acum am auzit, a murit unul dintre bunii mei prieteni, un fost foarte bun coleg, un fost foarte bun fotbalist, este singurul român din Guinness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut, Helmut Duckadam, cel care a reuşit să facă o ţară fericită. Am vorbit acum o săptămână, era vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea cât ai putut. Drum lin, prietene!”, a transmis Puşcaş, care a fost coleg cu Duckadam la Steaua.

Federaţia Română de Fotbal a confirmat vestea tristă, transmiţând condoleanţe familiei şi celor apropiaţi.

Născut pe 1 aprilie 1959, la Semlac, judeţul Arad, Helmut Duckadam a început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978).

A devenit ”Eroul de la Sevilla” în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, când a reuşit să apere patru lovituri de pedeapsă consecutive în succesul Stelei în faţa Barcelonei (2-0). Performanţa de atunci l-a făcut să intre în Cartea Recordurilor. Duckadam a apărat de două ori şi poarta naţionalei României.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare