Fostul președinte al AEP Toni Greblă, declarat de ANI în conflict de interese și incompatibilitate

Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP) Toni Greblă a fost declarat în conflict de interese administrativ și incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate (ANI).

Potrivit unui comunicat al instituției, în perioada martie 2023 – septembrie 2024, Toni Greblă a semnat, în calitate de președinte al AEP, trei ordine care i-au adus un folos material, constând în majorarea veniturilor salariale în exercitarea funcției.

ANI a stabilit, de asemenea, că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate între 28 martie 2023 și 28 februarie 2025, întrucât a deținut simultan două funcții publice: președinte al Secției de drept privat din cadrul Consiliului Legislativ și președinte al Autorității Electorale Permanente.

În februarie 2025, Parlamentul l-a revocat pe Toni Greblă din funcția de președinte al AEP, după ce Curtea de Conturi a constatat că, la doar două zile după numirea sa în martie 2023, acesta și-a stabilit indemnizația lunară cu încălcarea legii. Indemnizația fusese calculată raportat la salariul minim brut în plată la acel moment (3.000 lei), deși indemnizațiile funcțiilor de demnitate publică erau înghețate la nivelul de 2.080 lei.

Potrivit Curții de Conturi, calculul eronat al indemnizației lunare a avut incidență, în mod implicit, și asupra cuantumului diurnei zilnice de deplasare care se determina ca procent din indemnizația lunară.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare