Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Ovidiu Teodor Creţu, fost primar al municipiului Bistriţa Năsăud, s-a aflat în conflict de interese, deoarece a semnat mai multe facturi pentru o firmă unde era acţionar.
Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada ultimului mandat de primar, din 2016 – 2020, Ovidiu Teodor Creţu a semnat ordonanţări de plată şi facturi cu menţiunea ‘bun de plată’ pentru o societate comercială în cadrul căreia figurează ca acţionar şi a realizat venituri din dividende, încălcând astfel prevederile art.70 şi art.76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. c) din OUG nr.57/2019.
Ovidiu Teodor Creţu a avut trei mandate de primar al municipiului Bistriţa Năsăud (2008-2020), anterior fiind senator (2004-2008).
Un alt caz este al actualului viceprimar din Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu, consilier local din partea PNL, declarat de ANI în incompatibilitate.
Conform ANI, Virgil Pîrvulescu s-a aflat în stare de incompatibilitate ulterior alegerii în funcţia de consilier local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru mandatul 2020-2024, întrucât, în perioada 29 septembrie – 26 octombrie 2020, a exercitat simultan şi calitatea de funcţionar public, deşi la data 29 septembrie 2020 a intervenit suspendarea de drept a raportului de serviciu.
De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese de natură administrativă în cazul altor aleşi locali: Marian Taifas – primar al comunei Horia (judeţul Tulcea), Mihai Băhnăreanu – consilier local în comuna Tătărăni (judeţul Vaslui), Alexandru Grigoruţ – consilier local al oraşului Dolhasca (judeţul Suceava), Ion Stoica – consilier local în comuna Filipeştii de Pădure (judeţul Prahova), Cristian Constantin Păunoiu – fost consilier local în oraşul Băbeni (judeţul Vâlcea), Florin Belu – consilier local în comuna Unirea (judeţul Călăraşi), Aurelian Gheorghe Molnoş – fost consilier local în oraşul Cernavodă (judeţul Constanţa), Cristinel Danielus Răduţ – consilier local în comuna Constantin Daicoviciu (judeţul Caraş – Severin), Iosif Gheorghe Badea – fost consilier local în comuna Prigor (judeţul Caraş Severin), Alin Iulian Stoican – consilier local în comuna Dragodana.
Sursa: PRESSONLINE