Fostul primar PNL al sectorului 6, Rareș Mănescu, s-a înscris în ALDE

ALDE a anunțat că, începând cu data de 09 iulie, fostul primar PNL al sectorului 6 al Capitalei, Rareș Mănescu, s-a înscris în partidul Alianța Liberalilor și Democraților. Alături de fostul lider al PNL s-au înscris în ALDE mai mulți membri ai Partidului Național Liberal.

Rareș Mănescu a făcut parte din mișcarea liberală din România încă din 1990, atunci când s-a alăturat Partidului Național Liberal. De-a lungul activității sale politice, Rareș Mănescu a ocupat funcția de vicepreședinte al Partidului Naţional Liberal. În perioada 2001 – 2016, Rareș Mănescu a fost președintele filialei PNL Sector 6. În 2012, acesta a fost ales primarul Sectorului 6.

ALDEConform comunicatului de presa al ALDE, ”Începând de azi, 9 iulie, adevărații liberali s-au reunit în cadrul ALDE, lăsând PNL-ul să își urmeze direcția haotică pe care s-a înscris de partid lipsit de doctrină. Afilierea foștilor membri ai PNL la ALDE este o dovadă în plus că ALDE este singurul partid liberal din România și singurul partid în care politicile și viziunea liberală se întâlnesc.

Avem convingerea că, împreună cu noii colegi, putem construi la nivelul municipiului București o organizație solidă, care să vină cu proiecte pentru bucureșteni, în beneficiul acestora.”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare