Fostul rege Juan Carlos I, prima vizită în Spania de când a plecat în exil

Fostul rege Juan Carlos I, care a plecat în exil în august 2020 în Emiratele Arabe Unite, pe fondul unor suspiciuni de delapidare la adresa sa, se va întoarce joi pentru prima dată în Spania pentru o scurtă vizită, a anunţat miercuri palatul regal, transmite AFP, informează Agerpres.

Fostul monarh a comunicat „decizia sa de a călători în Spania de mâine până luni, 23 mai”, a informat palatul într-un comunicat, după ce investigaţiile la adresa sa în Spania au fost respinse în martie.

Juan Carlos va călători mai întâi la Sanxenxo, în Galiţia (nord-vest), după care luni se va deplasa la Madrid pentru a-şi vizita fiul, pe regele Felipe al VI-lea şi pe soţia acestuia Sofia, precum şi alţi membri ai familiei. El va pleca „în aceeaşi zi” spre Abu Dhabi „unde şi-a stabilit reşedinţa permanentă şi stabilă”, a continuat palatul.

Această vizită este conformă cu „dorinţa Majestăţii Sale Juan Carlos de a călători cu regularitate în Spania pentru a-şi vizita familia şi prietenii” într-un cadru „privat”, conchide comunicatul palatului, după ce posibilitatea ca fostul monarh să locuiască într-un palat oficial a atras critici în Spania.

Figură centrală în tranziţia democratică după moartea dictatorului Franco în 1975, Juan Carlos, care a abdicat în 2014 pe fondul scandalurilor, a părăsit Spania pentru Abu Dhabi în august 2020, după dezvăluiri din ce în ce mai compromiţătoare despre stilul său de viaţă şi despre sursele neclare ale averii sale. La acel moment a explicat că doreşte să îi „faciliteze” fiului său, Felipe al VI-lea, „exercitarea” îndatoririlor sale în faţa „consecinţelor publice ale anumitor evenimente petrecute în viaţa sa privată”.

Cele trei investigaţii care îl vizează în Spania au fost în cele din urmă închise la începutul lunii martie, deschizând calea unei posibile reveniri în Spania.

Chiar înaintea exilului, Felipe al VI-lea a decis, în martie 2020, să renunţe la moştenirea tatălui său şi să îi retragă acestuia alocaţia anuală de aproape 200.000 de euro.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare