Fostul secretar de stat în Ministerul Muncii Cristian Vasilcoiu îl acuză pe liderul PSD Dolj Claudiu Manda, soţul Liei Olguţa Vasilescu, pentru faptul că în 2020 nu a mai devenit viceprimar al Craiovei şi pentru demiterea sa din funcţia de secretar de stat. ”Claudiu, adică soţul Olguţei şi preşedintele PSD Dolj, m-a făcut magistral! Am mai spus şi o repet, omul e Zeu, eu îl apreciez, e super-strateg!”, scrie Vasilcoiu pe Facebook, subliniind însă că pe Lia Olguţa Vasilescu o consideră ”a doua mamă” a sa.
”Pentru că mă întreabă toată lumea, Haideţi să facem o istorie relativ recentă, Mai ales dacă aţi uitat: În primăvara lui 2020 m-a sunat Olguţa (pe care o consider a doua mamă a mea), că are nevoie de un viceprimar la Craiova! Aşa mi-am făcut, din nou, buletin de Craiova, la limită! Am mers acolo în campanie, ea a recâştigat Primăria Craiova, iar în ziua în care Consiliul Local Muniicipal Craiova a ales viceprimarii eu am aflat în direct că nu mai sunt! Claudiu, adică soţul Olguţei şi preşedintele PSD Dolj, m-a făcut magistral! Am mai spus şi o repet, omul e Zeu, eu îl apreciez, e super-strateg!”, scrie Vasilcoiu pe Facebook.
El relatează că a plecat la Bucureşti, iar preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a numit, secretar de stat.