Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, a declarat marţi că el consideră că şi-a făcut datoria „foarte bine” în funcţia de director al serviciului.
”Consider că mi-am făcut foarte bine datoria în funcţia de dirctor al SRI, serviciul a ajuns una dintre cele mai respectate instituţii în comunitatea de servicii şi infromaţii occidentală şi nu numai. Consider că întotdeauna am acţionat în spiritul legalităţii”, a spus George Maior.