Fostul trezorier al PSD – condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici a fost condamnat joi, în primă instanță, la cinci ani închisoare cu executare. El este acuzat de delapidare, după ce a folosit subvenţiile primite de PSD de la AEP pentru a-şi cumpăra un imobil. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Mircea Drăghici a primit 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. El a fost achitat pentru o altă infracţiune de delapidare, a informat realitatea.net.

Cele două pedepse au fost contopite, urmând ca Mircea Drăghici să execute cinci ani închisoare, după ce judecătorii au aplicat un spor de pedeapsă.

De asemenea, lui Mircea Drăghici i s-au interzis mai multe drepturi pe o perioadă de trei ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Judecătorii au dispus și confiscarea sumei de 19.000 euro de la Mircea Drăghici.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare