Fotbal: Conducerea clubului Mainz 05 atenţionează cu privire la consecinţele nevaccinării jucătorilor

Christian Heidel, membru al consiliului de conducere al clubului german de fotbal Mainz 05, a cerut jucătorilor să dea dovadă de responsabilitate când vine vorba de vaccinarea împotriva coronavirusului, scrie DPA.

Dezbaterea pe tema vaccinării sportivilor s-a aprins recent în Germania după declaraţiile lui Joshua Kimmich (Bayern Munchen), care a spus că nu se vaccinează având temeri personale faţă de serurile anticovid.

Kimmich este acum în izolare, alături de alţi patru coechipieri de la prima reprezentativă, după ce au intrat în contact cu Niklas Suele, testat pozitiv.

”Din păcate, riscul de infectare creşte dacă eşti nevaccinat. Poate că unii jucători realizează abia acum cu ce se confruntă, după ce intră în contact cu persoane infectate, şi nu vor putea juca fotbal un timp. Dacă situaţia se va repeta, ar putea avea ruinat un sezon întreg”, a arătat Heidel.

El a menţionat că 98 la sută dintre jucătorii lui Mainz 05 sunt vaccinaţi, dar că respectă şi pe cei care nu doresc să o facă.

Selecţionerul Germaniei, Hansi Flick, declara joi că ia în considerare şi varianta de a chema la lot doar jucători vaccinaţi, sperând că în acest fel va evita infectările.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare