FOTO Ministrul Bogdan Aurescu, de Ziua Porţilor Deschise la MAE: E foarte relevant să deschidem instituţia către public

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat vineri că evenimentul Ziua Porţilor Deschise este unul important, pentru diplomaţi fiind relevantă deschiderea instituţiei către public.

„Aştept cu nerăbdare să văd şi următoarele grupuri de vizitatori. Cred că este un moment important şi pentru noi, pentru diplomaţi, e foarte relevant să deschidem instituţia către public. Adică, să ştie lumea exact ce facem, pentru că, de fapt, Ministerul de Externe lucrează pentru fiecare cetăţean în parte, chiar dacă, la prima vedere pare, aşa, ceva abstract, un exerciţiu între uşi închise sau într-o atmosferă mai selectă. De fapt nu este aşa. Noi lucrăm pentru securitatea cetăţenilor, pentru prosperitatea lor. Încercăm să facem lucrurile mai bune pentru România”, a declarat Aurescu, pentru AGERPRES.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a organizat, vineri, Ziua Porţilor Deschise, o iniţiativă care îşi propune să aducă activitatea diplomatică şi consulară cât mai aproape de cetăţeni, parte a seriei de acţiuni dedicate împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Ministerului Afacerilor Străine, aproximativ 150 de vizitatori trecând, în primul grup, pragul instituţiei din Aleea Alexandru.

Bogdan Aurescu i-a întâmpinat pe vizitatorii de toate vârstele, de la copii, la studenţi, elevi sau persoane de vârsta a treia, în salonul „Nicolae Titulescu”, invitându-i apoi în biroul său, unde aceştia au putut face fotografii cu şeful diplomaţiei române.

„Pentru noi este un moment important, pentru că ieri am sărbătorit Ziua Diplomaţiei şi asta o facem în fiecare an, dar acum este şi mai important, pentru că este anul în care Ministerul de Externe sărbătoreşte 160 de ani de când a fost înfiinţat. (…) Am încercat să creăm un pic atmosfera unor activităţi diplomatice”, a spus Aurescu.

Ministrul i-a invitat pe oaspeţi să semneze în Cartea de Onoare a instituţiei.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare