FOTO/ România, printre codașe în UE după suprafaţa agricolă cultivată ecologic

Suprafaţa agricolă cultivată în mod ecologic în Uniunea Europeană este în continuă creştere, ajungând la 14,7 milioane de hectare în 2020, de l 9,5 milioane de hectare în 2012, ceea ce înseamnă o creştere de 56%, însă cea mai mică pondere a suprafeţelor cultivate în acest sistem se înregistrează în Malta, Irlanda, Bulgaria şi România, arată datele Eurostat, relatează Agerpres.

Dacă la nivelul Uniunii Europene suprafaţa cultivată în mod ecologic este echivalentă cu 9,1% din totalul suprafeţelor agricole utilizate, în România este de 3,2%. În opt state membre, printre care şi România, suprafeţele cultivate în mod ecologic reprezintă mai puţin de 5% din totalul suprafeţelor agricole utilizate. De cealaltă parte, ponderea suprafeţelor cultivate în mod ecologic este de 25% în Austria, de 22% în Estonia şi de 20% în Suedia.

Sursa foto: ec.europa.eu/eurostat


Între 2012 şi 2020, suprafeţele agricole cultivate în mod ecologic au crescut în toate statele membre UE, cu excepţia Poloniei. În România, suprafeţele agricole cultivate în mod ecologic au crescut cu 62,7%, de la 288.261 de hectare în 2012 până la 468.887 de hectare în 2020. În aceeaşi perioadă însă, suprafeţele agricole cultivate în mod ecologic au crescut cu peste 100% în Croaţia, Bulgaria, Franţa şi Ungaria.

Datele Eurostat mai arată că în 2020, România se număra printre ţările cu cea mai mică pondere a suprafeţelor agricole care erau certificate ecologic, doar 58,9%, ceea ce înseamnă că există un potenţial ridicat de creştere a suprafeţelor certificate în următorii ani.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare