FOTO Românii sătui de sărăcie au protestat la Cotroceni: Îi cerem președintelui să se implice – Guvernul Cîțu subminează inițiativa europeană privind salariile minime adecvate la nivelul UE

Protest la Cotroceni – Reprezentanții Cartel Alfa au cerut azi, 15 iunie, ca Guvernul să adopte măsuri pentru reducerea discrepanțelor între salarii din țara noastră și să respecte hotărârea luată la nivel european privind reducerea inegalităților, scrie newsbucuresti.ro

Sindicaliștii i-au cerut președintelui României să respecte angajamentele luate, astfel, la nivel european.

„Ne-am adunat în fața Palatului Cotroceni ca să-i amintim președintelui Klaus Iohannis de rolul de mediator pe care Constituția României i-l consacră. Noi îi cerem președintelui să se implice, să medieze conflcitul dintre sindicate si guvern, care tinde să escaldeze. Să medieze pentru a ne pune la masa și a găsi soluții pentru un venit minim decent”, a afirmat Liviu Apostoiu, vicepreședinte cartel Alfa, într-o intervenție în direct la Realitatea Plus.

Pentru susținerea directivei UE pentru salarii minime adecvate! Arată-ți susținerea semnând petiția către premier și președinte aici: https://bit.ly/35kr9G0

Sindicatele solicită șefului statului:

– aplicarea la nivel național a angajamentelor luate în context European pentru aplicarea Pilonului European al Drepturilor Sociale;
– exercitarea rolului constituțional de mediator între instituțiile statului și între instituțiile statului și cetățeni.

”Constatând premisele existenței unui conflict social în societate, între lucrători pe de o parte și reprezentanții puterii, Guvern și Parlament, pe de altă parte, CNS Cartel ALFA a solicitat Președintelui României, încă din luna ianuare, să-și exercite rolul constitutional de mediator. ( textul scrisorii ).

Lipsa de acțiune și implicare pentru rezolvarea acestui conflict social care, prin măsurile luate de Guvernul Cîțu se agravează pe zi ce trece, este cu atât mai sfidătoare cu cât la nivel European, Președintele României se angajează către politici și obiective centrate pe bunăstarea cetățenilor, creșterea veniturilor, reducerea dezechilibrelor și justiția socială.

La începutul lunii mai, la Summitul Social de la Porto , Președintele României, Klaus Iohannis, și-a luat angajamentul, alături de liderii europeni, de a relansa Europa Socială prin punerea în practică a principiilor Pilonului European al Drepturilor Sociale, având în centrul politicilor publice bunăstarea oamenilor și respectul pentru mediu, justiție socială și drepturile individuale și colective.

Astfel, Președintele României s-a angajat să promoveze politici care:

  • să reducă inegalitățile, să promoveze salarii corecte și să lupte împotriva sărăciei și discriminării;
  • să atingă noi obiective UE pentru creșterea ocupării forței de muncă și a formării profesionale și pentru reducerea sărăciei;
  • să recunoască Pilonul European al Drepturilor Sociale drept element fundamental al redresării post-pandemie;

”Măsurile luate de Guvern duc la adâncirea sărăciei”

”În ciuda acestor angajamente, la nivel național, măsurile luate de guvernul actual și susținute de Președintele Iohannis sunt contrare și duc la adâncirea sărăciei și a inegalităților sociale.

În disprețul cetățenilor, Guvernul Cîțu subminează inițiativa europeană privind proiectul de Directivă privind salariile minime adecvate la nivelul UE, prin trimiterea către europarlamentarii români a unui punct de vedere și direcții de acțiune contrare Hotărârii Senatului României sau angajamentelor europene sau internaționale deja asumate de România.

Senatul României, prin Hotărârea nr. 19 din data de 8 martie 2021, susține propunerea de directivă privind salariile minime adecvate în UE, apreciind că “propunerea prezintă o serie de avantaje pentru România precum reducerea inegalităților sociale și economice și stabilizarea forței de muncă în condițiile unei migrații excesive a românilor”.

Prin contrast, documentul emis de guvern arată lipsa de susținere a proiectului de directivă și intenția de a submina adoptarea sa într-o formă favorabilă lucrători.

În concluzie, reiterăm solicitarea expresă către Președintele României să-și ducă la îndeplinire mandatul de mediator între instituțiile statului și instituțiile statului și cetățeni, așa cum prevede Constituția României, care la articolul 80 consacră rolul Președintelui: “Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, se arată în comunicatul de presă al Cartel Alfa.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare