FOTO/ Spaţii reabilitate la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă din Cluj-Napoca

Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca a inaugurat vineri, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Vasile Dîncu, o serie de spaţii medicale reabilitate – secţii chirurgicale, ATI şi un bloc operator din pavilionul C.

„Acest lucru arată că aici se lucrează foarte serios şi lucrurile sunt bine făcute. Resursa umană este cea mai importantă. Sunt bucuros ca am văzut o sala chirurgicală pentru politraumă aici, la Cluj, pentru că medicina operaţională este una dintre preocupările noastre”, a spus Vasile Dîncu.

Comandantul spitalului, colonelul medic Doina Baltaru, a precizat că în urma ultimelor investiţii in infrastructură şi aparatură medicală, „un proiect la care ţinem foarte mult a fost finalizat”, şi a mulţumit pentru susţinerea constantă „care ne permite acordarea unui act medical de calitate şi îndeplinirea misiunilor specifice”.

Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca are o structură multipavilionară şi asigură condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare, igienă alimentară şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale, pentru toate categoriile de asiguraţi, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

Investiţia a permis organizarea unui bloc operator cu un număr mai mare de săli de operaţii, dotate cu aparatură modernă de ultimă generaţie, care respectă legislaţia în vigoare, atât în ceea ce priveşte structura, circuitele, cât şi sistemul de ventilaţie cu flux laminar, modernizarea secţiei ATI şi a saloanelor din secţiile ortopedie-traumatologie, chirurgie generală şi urologie.

Lucrările de investiţii aferente pavilionului C au fost finanţate integral de la bugetul Ministerului Apărării Naţionale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare