duminică, februarie 5, 2023

Franţa a repatriat 15 femei şi 32 de copii din taberele de prizonieri jihadişti din Siria

Franţa, aflată sub presiunea organizaţiilor umanitare, a procedat marţi la repatrierea a 15 femei şi 32 de copii ţinuţi în taberele de prizonieri jihadişti din nord-estul Siriei, informează France Presse, relatează Agerpres.

„Minorii au fost predaţi serviciilor responsabile cu întreţinerea copiilor şi vor fi supuşi monitorizării medico-sociale”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe francez care a condus operaţiunea, într-un comunicat. „Adulţii au fost predaţi autorităţilor judiciare competente”, se adaugă în comunicat.

Aceasta este a treia operaţiune de repatriere de amploare după cea din 5 iulie 2022, când Franţa a repatriat 16 mame şi 35 de minori şi cea din octombrie care a permis întoarcerea a 15 femei şi 40 de copii.

Femeile şi copiii repatriaţi marţi se aflau în tabăra Roj sub administraţie kurdă, situată la aproximativ cincisprezece kilometri de graniţele cu Irakul şi Turcia.

Franţa a fost lovită în mod deosebit de atentatele jihadiste, mai ales în 2015, comise de organizaţia Stat Islamic.

Autorităţile franceze au mulţumit „administraţiei locale din nord-estul Siriei pentru cooperarea ce a făcut posibilă această operaţiune”.

Operaţiunea a avut loc la scurt timp după ce Comitetul ONU împotriva torturii a condamnat Franţa pentru că nu a repatriat cetăţenii francezi din taberele de prizonieri din nord-estul Siriei.

Comitetul a fost sesizat în 2019 de familiile acestor femei şi copii, considerând că Franţa, neprocedând la repatrierea lor, a încălcat articolele 2 şi 16 din Convenţia împotriva torturii şi tratamentelor inumane sau degradante.

Statul francez, în observaţiile sale transmise comitetului ONU şi citate în decizia pronunţată săptămâna trecută, şi-a justificat politica de repatriere de la caz la caz, subliniind că Convenţia nu impune unei ţări să-şi protejeze cetăţenii pe un teritoriu care nu se află sub jurisdicţia sa.

Totuşi, Comitetul a considerat că deşi statul francez „nu se află la originea încălcărilor suferite” de femeile şi copiii din tabere, „îi rămâne totuşi obligaţia” de a-i proteja „împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului prin luarea tuturor măsurile necesare şi posibile”.

Franţa a fost deja condamnată în 2022 de Comitetul pentru drepturile copilului şi apoi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru lipsa de acţiune în repatrierea femeilor şi minorilor.

Aceşti francezi au plecat în mod voluntar în teritoriile controlate de grupurile jihadiste din zona irakiano-siriană. Ei au fost capturaţi în momentul căderii organizaţiei Stat Islamic în 2019.

sursa – AGERPRES

spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner