Franţa afirmă că UE nu va tolera atacuri asupra graniţelor sale după declaraţiile lui Trump despre Groenlanda

Uniunea Europeană nu va lăsa alte naţiuni să îi atace graniţele suverane, a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, răspunzând afirmaţiilor preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, cu privire la preluarea controlului asupra Groenlandei, informează Reuters, relatează Agerpres.

Donald Trump a refuzat luni să excludă recurgerea la acţiuni militare sau economice ca parte a dorinţei sale declarate ca SUA să preia controlul asupra Groenlandei, precum şi a Canalului Panama.

Ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot a spus că nu crede că SUA vor invada Groenlanda, care face parte din Danemarca de peste 600 de ani.

„Nu există, evident, nicio îndoială că Uniunea Europeană nu va lăsa alte naţiuni ale lumii, oricare ar fi acestea, să îi atace graniţele suverane”, a declarat ministrul francez de externe pentru postul de radio France Inter. „Suntem un continent puternic”, a adăugat Barrot.

Declaraţiile lui Donald Trump contribuie la conturarea unei agende expansioniste, cu două săptămâni înaintea ceremoniei de învestire a sa ca preşedinte al SUA, pe 20 ianuarie.

„În cazul în care mă întrebaţi dacă eu cred că SUA vor invada Groenlanda, răspunsul meu este nu. Însă (în cazul în care mă întrebaţi dacă) am intrat într-o epocă a supravieţuirii celui mai puternic? Atunci răspunsul meu este da”, a spus Barrot.

Şeful diplomaţiei franceze a adăugat că UE nu ar trebui să se lase intimidată sau să fie prea îngrijorată, însă ar trebui să se trezească şi să devină mai puternică.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare