Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Franţa avertizează asupra riscului de meningiom asociat utilizării pe termen lung a unui contraceptiv

Agenţia franceză pentru medicamente (ANSM) a anunţat joi că, începând cu data de 14 septembrie, vor fi trimise scrisori personalizate către aproximativ 1,6 milioane de femei care au primit reţete compensate pentru desogestrel de 75 micrograme, informându-le cu privire la un risc rar, dar documentat, de meningiom asociat cu utilizarea pe termen lung a acestui contraceptiv, informează agenţia de presă EFE, scrie Agerpres.

Campania, care vizează, de asemenea, peste 90.000 de profesionişti din domeniul sanitar, se bazează pe un studiu realizat de Epi-phare – creat de ANSM şi Fondul Naţional de Sănătate din Franţa (CNAM) – şi publicat în 2024, care a analizat datele a 8.391 de femei operate de meningiom între 2020 şi 2023.

Studiul nu a constatat o creştere a riscului asociat cu levonorgestrel, dar a detectat o creştere mică, însă semnificativă, în rândul femeilor cu vârsta peste 45 de ani care au utilizat desogestrel pe termen lung. Acest risc creşte după cinci ani de utilizare şi se dublează după şapte ani.

Agenţia a subliniat că riscul este mult mai mic în comparaţie cu cel observat în cazul altor progestogene, precum acetatul de ciproteronă, dar recomandă consultarea unui medic în cazul apariţiei unor simptome neurologice, cum ar fi dureri de cap persistente, tulburări de vedere, probleme de echilibru sau convulsii.

Agenţia a precizat, de asemenea, că riscul epidemiologic dispare la aproximativ un an de la întreruperea tratamentului cu desogestrel, notând însă că acest lucru nu înseamnă că un meningiom deja existent va dispărea.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare