Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Franţa este pe lista scurtă a posibilelor locaţii pentru o uzină BYD

Franţa este pe lista scurtă a ţărilor în care producătorul auto chinez BYD analizează deschiderea unei noi fabrici, a anunţat luni Stella Li, şefa diviziei de afaceri internaţionale a BYD, cu ocazia deschiderii Salonului Auto de la Paris, transmite AFP, scrie Agerpres.

„Franţa se află pe lista scurtă. (…) Analizăm foarte atent posibilitatea de a deschide o fabrică în Franţa”, a declarat Stella Li, pentru BFM Business. „Vom încerca să avem o a doua şi o a treia fabrică în Europa”, a adăugat vicepreşedintele BYD, menţionând că producătorul auto chinez va deschide o fabrică în Ungaria până la sfârşitul anului.

Vineri, China a fost de acord să „modereze” fluxul de vehicule hibride destinate să fie exportate în Uniunea Europeană Această decizie este probabil să încetinească sosirea a milioane de vehicule chinezeşti pe piaţa europeană în următorii ani.

„Nu avem încă detaliile, am auzit doar anunţul, dar BYD are un angajament pe termen lung faţă de Europa. Vom investi masiv în Europa. Vom produce aici, ca în Ungaria, şi vor exista prototipuri”, a explicat Stella Li. „Ceea ce ne interesează este orizontul lung de timp. BYD are un angajament puternic faţă de Europa”, a afirmat Stella Li, la deschiderea Salonului Auto de la Paris.

„Uneori este regretabil să vedem că există tensiuni din cauza tarifelor”, a deplâns Stella Li, adăugând că, pe termen lung, BYD intenţionează „să devină o companie locală în fiecare regiune” a lumii. „BYD a avut un mare succes în Europa. Şi acum este momentul să investim şi mai mult în producţie, în locuri de muncă în cercetare şi dezvoltare, în tehnologie, astfel încât să putem ajuta compania să creeze locuri de muncă şi să dezvolte talente”, a continuat ea.

Potrivit vicepreşedintelui BYD, grupul chinez are obiective foarte simple: „Vreau ca oamenii din Franţa să se gândească la BYD ca la o companie franceză. Vreau să o iubească”.

În primele opt luni ale acestei an, BYD a vândut 1,162 milioane de vehicule în afara Chinei, o creştere de 86% comparativ cu situaţia din aceeaşi perioadă a anului trecut, şi 1,505 milioane de vehicule pe piaţa chineză.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare