Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Franţa: Guvernul a anunţat o creştere a salariului minim cu 1,6% ca răspuns la protestele sociale

Guvernul francez a anunţat luni o creştere a salariului minim cu 1,6% începând cu 1 decembrie, după mai multe săptămâni de manifestaţii generate de scăderea puterii de cumpărare şi nemulţumirile tineretului, transmit AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Mărirea face ca salariul sub care este interzis să plăteşti un angajat în Franţa să fie de aproximativ 1.502 euro, adică o creştere de 23,65 euro pe fluturaşul lunar de salariu.

Prim-ministrul francez Sebastien Lecornu a făcut aceste concesii după două ore de întâlnire cu sindicatele, pe care le-a convocat după greva generală de pe 29 octombrie, la care s-au alăturat şi studenţii, ale căror asociaţii vor fi primite luni după-amiază la sediul guvernului, precum şi „vestele galbene”.

„Despre SMIC (Salariul Minim Interprofesional de Creştere n.red.), decidem două lucruri: decidem să anticipăm creşterea (creşterea automată care trebuia să aibă loc pe 1 ianuarie, n.red.) pentru 1 decembrie şi decidem să ridicăm această creştere la 1,6%”, a declarat la o conferinţă de presă ministrul muncii Jean-Pierre Farandou.

În prezent, salariul minim este de 1.477,93 euro.

Această creştere reprezintă „a doua cea mai mare creştere din ultimii 20 de ani, nu trebuie subestimată”, a subliniat premierul Lecornu la o conferinţă de presă în care a insistat asupra caracterului „nu doar simbolic” al acestui ajutor.

„Această majorare a fost documentată (…) pentru ca să nu fie sursă de pierdere a locurilor de muncă”, a mai subliniat premierul francez.

În timp ce sindicatele denunţă menţinerea în anumite ramuri profesionale a unor salarii minime inferioare SMIC, Jean-Pierre Farandou a afirmat că această creştere va constitui „un mic ajutor, dar şi un mare impuls”.

Odată cu majorarea salariului minim, guvernul a asigurat că va relaxa fiscalitatea pentru companii, cu condiţia ca acestea să acorde creşteri salariale în cadrul negocierilor contractelor colective din lunile următoare.

Reprezentanţii sindicali au considerat creşterea salariului minim „insuficientă” şi s-au arătat ezitanţi cu privire la presiunea asupra angajatorilor pentru a mări salariile.

„Sunt firimituri, nu am venit aici să cerem milă, vrem recunoaşterea muncii noastre pe care muncitorii o cer la manifestaţii” a spus lidera confederaţiei sindicale CGT, Sophie Binet.

Creşterea anunţată de executiv este pentru ei „de cinci euro, pentru că restul corespunde cu majorarea deja anunţată pentru începutul anului”, ceea ce echivalează cu „un kilogram de roşii”, a spus ea.

În faţa acestei situaţii, Sophie Binet a asigurat că „mobilizarea va continua” şi a spus că sindicatul său se va alătura apelului la greva generală deja anunţată de funcţionari pentru 17 noiembrie, dar şi zilei de protest convocată de studenţi pentru marţi şi pentru sâmbetele următoare.

Colegii săi de la CFDT, Marylise Leon, şi FO, Frederic Souillot, au considerat şi ei că este insuficient, dar au dat o şansă negocierii contractelor colective, deşi au subliniat că vor fi atenţi ca creşterile salariale cerute de guvern să fie respectate.

Luni, guvernul francez a anunţat, de asemenea, că ajutoarele pentru carburanţi aplicate în 2026 pentru anumite sectoare economice vor fi extinse până în 2027.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare