Franţa, în pragul unei noi revoluţii – Regele Charles al III-lea şi-a amânat vizita la Paris, milioane de francezi sunt pe străzi, primăria din Bordeaux – incendiată, ciocniri violente între demonstraţi şi forţele de ordine în capitală

Protestele din Franța amână prezența pe teritoriul acestui stat a regelui Charles al III-lea, care ar fi urmat să viziteze în curând țara europeană. Vineri să-a aflat că vizita de stat a regelui Charles al III-lea în Franța a fost amânată, în condițiile în care națiunea franceză se confruntă cu noi proteste față de reformele pensiilor, scrie national.ro.

Emmanuel Macron și regele Charles au avut, în cursul acestei dimineți, o discuție telefonică. Iar ulterior s-a aflat că vizita monarhului britanic pe teritoriul francez se amână.

„Această decizie a fost luată de guvernele francez și britanic și după un apel telefonic între președintele francez și rege în această dimineață”, a transmis Palatul Elysée, potrivit BBC. „Pentru ca Majestatea Sa să fie primită în condiții care corespund relației noastre de prietenie… această vizită de stat va fi reprogramată cât mai curând posibil”.

Vizita la Paris și la Bordeaux ar fi urmat să înceapă duminică, amintește sursa citată. Însă ambele orașe s-au confruntat cu proteste masive care au degenerat în violențe. Intrarea în sediul primăriei din Bordeaux a fost incendiată, în timpul protestelor de joi seară.

Vizita de stat a regelui, în Franța, ar fi urmat să aibă loc de duminică și până miercuri, 29 martie.

Nemulțumirile francezilor față de reforma pensiilor – și de planul ce vizează creșterea vârstei de pensionare – par departe de a se domoli. Oamenii au ieșit în număr uriaș pe străzi, joi. Au fost făcute arestări și s-a anunțat că peste 140 de oamenii ai legii au fost răniți.

Aproximativ 3,5 milioane de oameni din Franța s-au alăturat joi protestatarilor împotriva reformelor pensiilor, potrivit sindicatului CGT (Confederaţiei Generale a Muncii), titrează France24. Autoritățile spun că demonstranții de la proteste în toată Franța au fost doar 1,08 milioane, iar 119.000 au manifestat la Paris.

Protestatarii au dat foc primăriei din Bordeaux. Imagini publicate pe rețelele sociale arată ușa și intrarea în primărie cuprinse de flăcări. Au intervenit pompierii, pentru a stinge focul.
Ministrul de Interne a anunțat un bilanț al zilei de proteste. Peste 149 de polițiști și jandarmi au fost răniți și 172 de persoane au fost arestate, a declarat ministrul francez de interne Gérald Darmanin, joi seară, potrivit aceleiași surse. Conform oficialului, 172 de persoane au fost arestate, 77 dintre ele la Paris.

Premierul francez Elisabeth Borne a declarat că violența și pagubele de la protestele de joi au fost „inacceptabile”.

La Paris au izbucnit rapid violenţe la începutul marşului: pietre de pavaj, sticle şi artificii au fost aruncate asupra forţelor de ordine, vitrinele magazinelor au fost sparte, staţii de autobuz şi mobilier stradal au fost distruse, iar tomberoane de gunoi şi chioşcuri de ziare au fost incendiate de persoane îmbrăcate în negru şi purtând măşti şi ochelari de protecţie, potrivit agerpres.ro. În oraşele Nantes şi Rennes au avut loc, de asemenea, ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Tensiuni au fost observate şi în alte oraşe, cum ar fi Toulouse, Bordeaux sau Lille.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare