Franţa: Militantul corsican Colonna, condamnat pentru asasinarea unui prefect, mort în închisoare

Yvan Colonna, cel mai cunoscut militant pentru independenţa Corsicăi, condamnat la închisoare pe viaţă pentru asasinarea unui prefect francez, a murit luni seară în urma agresiunii suferite în detenţie, care a provocat manifestaţii violente pe insulă, relatează AFP, scrie Agerpres.

‘Familia lui Yvan Colonna confirmă decesul acestuia în cursul serii la spitalul din Marsilia’, a declarat avocatul Patrice Spinosi pentru France Presse.

Militantul naţionalist avea 61 de ani şi se zbătea între viaţă şi moarte după ce fusese agresat violent la începutul lunii în închisoarea din Arles, unde executa o pedeapsă pentru participarea la asasinarea prefectului Claude Erignac în 1998 la Ajaccio (Corsica), în care Colonna a negat însă mereu că ar fi fost implicat.

La Arles, Colonna a fost victima ‘unei strangulări cu mâinile goale, apoi sufocării’ cu o pungă de plastic, din partea unui alt deţinut, Franck Elong Abé, un camerunez prezentat ca jihadist.

Această agresiune a provocat o explozie de furie, cu manifestaţii uneori violente, în toată Corsica, timp de aproape două săptămâni, sub cuvântul de ordine ‘statul francez asasin’, şi apeluri ca deţinuţii naţionalişti corsicani să fie transferaţi din Franţa continentală pe insulă, mai aproape de familiile lor.

Tensiunile au culminat în ziua de duminică, 13 martie, la Bastia, cu o manifestaţie soldată cu 102 răniţi, dintre care 77 de partea forţelor de ordine.

Furia a fost motivată mai ales de faptul că agresiunea împotriva lui Yvan Colonna durase aproape opt minute, sub „ochii” camerelor de supraveghere din sala de sport, fără ca vreun gardian să intervină. Cel care i-a alertat pe gardieni a fost chiar agresorul, care a explicat că lui Colonna ‘i se făcuse rău’.

Calmul a revenit în cele din urmă în Corsica săptămâna trecută, după o vizită de trei zile a ministrului de interne Gerard Darmanin, în care acesta a promis discuţii cu aleşii corsicani şi cu activişti, ce ar putea conduce până la o eventuală autonomie a insulei.

Procesul de negociere cu privire la autonomia Corsicăi va începe în aprilie şi ar urma să se încheie la finalul anului.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare