Franţa: Mitingurile şi adunările politice din timpul campaniei prezidenţiale, exceptate de la obligativitatea permisului sanitar

Permisul sanitar nu va fi obligatoriu pentru a asista la mitinguri şi reuniuni politice în timpul campaniei prezidenţiale din Franţa, informează vineri AFP, citând anturajul ministrului de interne Gerald Darmanin.

Într-o scrisoare remisă pe 28 septembrie „preşedinţilor principalelor partide politice şi preşedinţilor grupurilor din parlament” consultată de AFP, Gerald Darmanin a indicat că acest „permis sanitar” nu va fi „cerut participanţilor” la reuniuni politice, notează Agerpres.

„Participarea tuturor cetăţenilor la viaţa politică a Naţiunii este unul din principiile fondatoare ale Republicii”, a scris ministrul francez, adăugând: „Doresc în acelaşi timp să subliniez responsabilitatea organizatorilor de a implementa şi de a respecta celelalte măsuri sanitare ce permit limitarea răspândirii virusului”.

Conform scrisorii citate, Ministerul de Interne francez urmează prin această decizie avizul Consiliului constituţional din 31 mai potrivit căruia reuniunile politice nu intră în categoria marilor adunări de persoane la care participanţii trebuie să dispună de permis sanitar.

Adunarea naţională (camera inferioară a legislativului francez) a aprobat preliminar săptămâna această proiectul de lege privind „vigilenţa sanitară”, ce prevede posibilitatea de a continua folosirea permisului sanitar până pe 31 iulie anul viitor, menţionează AFP.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare