Guvernul francez lucrează la o lege privind imigraţia care presupune, între altele, reglementarea migranţilor ilegali care lucrează deja în sectoare care duc lipsă de mână de lucru, însă această reglementare nu se va face la modul global şi în masă, ci de la caz la caz, respectând criterii de integrare, transmite marţi EFE, scrie Agerpres.
Acesta este mesajul transmis marţi de membrii executivului francez, care coincide cu o dezbatere ce urmează să aibă loc în cursul serii în Adunarea Naţională la care şefa guvernului, Elisabeth Borne, va prezenta primele elemente ale acestui proiect de lege care va fi depus oficial în ianuarie.
Ministrul de interne Gerald Darmanin a declarat pentru postul de radio France Info că ideea este să li se acorde permise de lucru pentru un an acelor migranţi ilegali care ocupă deja locuri de muncă în sectoare care au dificultăţi în a găsi forţă de muncă.
În plus, aceste persoane vor trebui să îndeplinească două condiţii: să nu aibă antecedente penale şi să treacă un examen în limba franceză, potrivit ministrului, care a adăugat că, în timpul dezbaterii parlamentare, se vor putea stabili şi alte criterii generale, cum ar fi obligativitatea de a petrece în Franţa o perioadă minimă de timp sau stabilirea unui plafon anual în privinţa numărului de cazuri soluţionate.
În orice caz, purtătorul de cuvânt al guvernului, Olivier Veran, a insistat, în alt interviu la postul France 2, că ”nu va avea loc o reglementare în masă, globală”, ci acordarea de permise de muncă migranţilor aflaţi în situaţie ilegală se va face ”de la caz la caz”.
Darmanin a estimat la ”câteva mii sau câteva zeci de mii” lucrătorii care se află în situaţia de a beneficia de aceste mecanisme.
Una dintre noutăţile pe care le va aduce noua lege este actualizarea sectoarelor considerate a duce lipsă de forţă de muncă, a celor în care companiile au mari dificultăţi în a găsi lucrători. Printre acestea, se încadrează cu siguranţă sectoarele agriculturii, construcţiei şi horeca.
Viitoarea lege prevede totodată o reformă legislativă pentru a face mai simple expulzările de migranţi aflaţi în situaţie ilegală în Franţa, iar aceasta include în particular retragerea beneficiilor sociale pe care le-ar putea primi din partea statului francez.
Darmanin a menţionat că o problemă o reprezintă faptul că ”un număr mare de străini aflaţi în situaţie ilegală au intrat (în Franţa) în mod legal”, cu o viză turistică, au rămas şi au obţinut ajutoare sociale în momentul în care erau încă în situaţie legală.
De aceea, guvernul doreşte ca organismele care gestionează aceste fonduri (cum sunt cele precum ajutoarele pentru locuinţă) să intervină şi să le anuleze.
Totodată, şi prefecturile (delegaţii ale guvernului) trebuie să se implice în expulzări, să completeze documente privind trimiterea migranţilor ilegali în ţările de origine şi să se ocupe de demersurile diplomatice cu aceste ţări de origine.
Din acest punct de vedere, ministrul de interne francez a dezminţit că Algeria, Tunisia şi Maroc continuă să blocheze acceptarea cetăţenilor lor expulzaţi din Franţa şi, pentru a dovedi acest lucru, a exemplificat că, de la începutul anului, expulzările de migranţi ilegali din Maghreb au crescut cu 21%.
sursa – AGERPRES