Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Fritz împarte funcții în primărie pe ultima sută de metri din mandat

Dominic Fritz își încheie mandatul de primar al Timișoarei la finalul lunii septembrie. Mandatul de edil îi va înceta pe 30 septembrie, în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele Nicuşor Dan, scrie national.ro.

Pe ultima sută de metri a mandatului său la Primăria Timișoara, Dominic Fritz pregătește mișcări importante în cele mai mari companii ale Consiliului Local.

Conform sumarului cu proiecte aferent celei mai recente convocări a CL Timișoara, pe ordinea de zi a ședinței se află multe repartizări de funcții.

Administrația Fritz vrea să numească membri noi în consiliul de administrație al societății care se ocupă de drumurile din Timișoara și care trebuie spus că are exclusivitate pe contractele din acest domeniu și în consiliul societății de transport public.

În timpul alianței cu PNL funcțiile de conducere s-au împărțit între cele două partide, însă după ce USR și-a instalat doi viceprimari cu votul PSD, USR a preluat șefia tuturor companiilor din subordinea Consiliului Local Timișoara.

Proiect de hotărâre privind modificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 205/28.04.2026- privind constituirea Comisiei de selecție și nominalizare a membrilor Consiliului de Administrație la Drumuri Municipale Timișoara S.A., a Comisiei de soluționare a contestațiilor și aprobarea regulamentelor de organizare și funcționare ale acestora.

Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Anexei 1 și Anexei 1.1. din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 197/2026- privind aprobarea componentei inițiale a planului de selecție pentru desemnarea membrilor Consiliului de Administrație la Societatea de Transport Public Timișoara S.A.

Proiect de hotărâre privind aprobarea repartizării profitului aferent anului 2025, al Societății Salubrizare Timișoara S.R.L.

Fritz se laudă și cu profitul societății de salubrizare, care ține orașul în mizerie, și ca orice politician care se respectă lasă în urma lui un credit de 3.000.000 de lei pe care una din cele mai profitabile companii ale primăriei va fi nevoită să îl contracteze,deși are contracte ca să întrețină parcurile centrale pe care le ține în paragină.

Legea privind reforma Agenției Naționale de Integritate (ANI) a fost promulgată vineri de președintele Nicușor Dan, la câteva ore după ce a ajuns la Palatul Cotroceni.

Drept efect al noii legi ANI, primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz, își va pierde mandatul, pentru că a fost găsit în conflict de interese. Mandatul de edil va înceta la 30 septembrie.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare