FSANP: Ordonanța austerității prăbușește poliția penitenciară și face inevitabilă condamnarea României la CEDO

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) solicită PNL și PSD să dea dovadă de responsabilitate, maturitate, discernământ și să țină cont de nevoile reale ale sistemului penitenciar când vor adopta ordonanța austerității, deoarece va avea efecte juridice devastatoare în poliția penitenciară, conducând la prăbușirea instituției penitenciare.

Federația spune că vor exploda condamnările României la CEDO, iar victimele deținuților vor plăti și mai mulți bani propriilor agresori, pentru că drepturile condamnaților vor fi afectate dramatic.

„Prin ordonanța austerității, Guvernul împinge polițiștii de penitenciare la granița abuzului în serviciu, întrucât blocarea angajărilor în poliția penitenciară și reducerea bugetului instituției transformă penitenciarele în lagăre de concentrare. Polițiștii de penitenciare vor deveni ținta acuzațiilor de tortură, tratamente inumane sau degradante ori de rele tratamente. Nu ne transformați în infractori!

Cu un deficit de personal ajuns la 30%, blocarea angajărilor și stoparea concursurilor deja demarate în poliția penitenciară vor genera sute de mii de orelor suplimentare și imposibilitatea recuperării acestora în termenul legal și vor conduce la imposibilitatea acordării concediilor de odihnă, deja restante de anul trecut. Sindicatele din penitenciare solicită PSD și PNL să nu-i bage polițiștii de penitenciare în burnout. Imposibilitatea respectării disciplinei de stat, riscul ca polițiștii de penitenciare să aibă cumul de funcții ar reduce productivitatea, calitatea, eficacitatea și eficiența poliției penitenciare, prin apariția în rândul angajaților a modificărilor fizice/psihice pe fondul suprasolicitării de la locul de muncă. Nu ne transformați în sclavi pe plantație!

Lipsa de personal în sectorul operativ, dar și lipsa conducătorilor auto vor avea un impact covârșitor asupra misiunilor zilnice de pază, escortare, însoțire și supraveghere a deținuților. Tehnic, deținuții nu mai pot fi transferați în alte penitenciare, nu mai pot fi prezentați în fața organelor judiciare și nici la unitățile spitalicești din rețeaua Ministerului Sănătății.

Deficitul acut de personal medical (medici, asistenți medicali, infirmieri etc.) în viitorul apropiat, vor avea efect negativ asupra asigurării „dreptului la asistență medicală, tratament și îngrijiri” al deținuților, actul medical fiind direct influențat pe linia asistenței medicale primare/de urgență/de specialitate, cât și a intervențiilor medicale. Neîncadrarea personalului de specialitate (bucătari) face imposibilă distribuirea şi servirea hranei potrivit normelor de igienă a alimentației. Aceste două drepturi sunt principalele cauze ale revoltelor deținuților în penitenciare. Nu porniți revoltele în pușcării!

Ordonanța austerității va avea consecințe și în ceea ce privește reintegrarea socială a deținuților. Blocarea concursurilor de psihologi, educatori, asistenți sociali, preoți va avea ca efect creștea comportamentele agresive (auto și hetero-agresive) ale deținuților. Practic, executarea pedepsei nu își mai poate atinge scopul de prevenire a săvârşirii de noi infracțiuni de către deținuți, astfel că și mai mulți românii vor deveni victimele deținuților proaspăt liberați, dar și a incapacității PSD și PNL de a asigura o bună guvernare a României.

Blocarea concursurilor din  domeniul economico-administrativ va conduce Administrația Națională a Penitenciarelor spre imposibilitatea respectării prevederilor Memorandumului „Rezmiveș și alții împotriva României”, unitățile sistemului penitenciar având nevoie de specialiști în achiziții publice, logistică, financiar-contabilitate în scopul creșterii standardelor de cazare a persoanelor private de libertate, astfel încât să fie asigurate condițiile de detenție în standardele CEDO, prin asigurarea unui spațiu de minim 4mp/deținut.

Având în vedere războiul desfășurat la granițele României, Administrația Națională a Penitenciarelor are nevoie de polițiști de penitenciare în vederea organizării, coordonării, evaluării, controlării și îndrumării activităților de menținere a capacităților de luptă și de întocmire a documentelor de mobilizare pentru trecerea Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților din subordine de la starea de pace la starea de mobilizare sau de război. Nu ne transformați în carne de tun!”, spun sindicaliștii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare