Functionarii APIA continuă protestele prin grevă japoneză în fiecare zi, în intervalul orar 10:00 – 11:00

Funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA, continuă protestele prin grevă japoneză în fiecare zi, în intervalul orar 10:00 – 11:00, şi avertizează că, în lipsa rezolvării situaţiei de discriminare salarială, vor intensifica formele de protest.

Potrivit unui comunicat al CNS Cartel Alfa, funcţionarii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că, deşi sunt foarte performanţi, având o rată de absorbţie a fondurilor europene de peste 96% în fiecare an, iar volumul de muncă este foarte mare, salariile acestora acestora au rămas la nivelul anului 2015. Mai mult decât atât, aceştia consideră că se află într-o situaţi de discriminare, APIA fiind singura Agenţie din MADR care se află pe grilă teritorială.

„În cazul în care grila salarială nu va fi uniformizată, membrii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Apia afiliată la CNS Cartel Alfa vor intensifica formele de protest, mergând până la grevă”, subliniază organizaţia sindicală.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” s-a înfiinţat în 1990, reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector şi coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare