Gabriel Oprea: Apartenenţa mea la PSD, una firească, nu am venit la ciolan

Fostul ministru de interne şi vicepremier Gabriel Oprea a precizat pe Facebook că a venit duminică seara la sediul central al PSD “să ajute la greu, nu la ciolan”, şi a susţinut că apartenenţa sa la acest partid este una firească, el nefiind membru al “statului paralel”.

“Se discută în aceste zile despre revenirea mea în PSD şi de aceea simt nevoia să amintesc opiniei publice câteva elemente care ţin de parcursul meu politic. Am intrat în PSD în anul 2004, am fost preşedintele organizaţiei de Ilfov, pe care am dus-o dintre cele din urmă, între cele fruntaşe, în rândul organizaţiilor partidului, ca performanţă politică. Am fost vicepreşedinte şi am coordonat departamentul de apărare, am fost ales deputat şi numit ministru al administraţiei, apoi al afacerilor interne, din partea PSD”, a explicat Oprea.

El a amintit că a plecat din PSD în 2009, “dar nu din dorinţă proprie”, ci pentru că a avut o viziune diferită faţă de conducerea de la acea vreme în privinta numirii şefului DIPI, în primul său mandat la Ministerul de Interne.

“Eu l-am numit în acea funcţie pe Virgil Ardelean, pentru că l-am considerat un profesionist capabil să conducă structura, iar preşedintele partidului a avut un alt punct de vedere. Mi s-a retras, pentru acest motiv, sprijinul politic şi am demisionat din toate funcţiile. Am creat de la zero un partid de centru-stânga, UNPR, am ramas în aceeaşi curte cu PSD, am susţinut în Parlament şi am format ulterior un guvern performant alături de Partidul Social Democrat şi nu am trădat niciodată. Nu aparţin “statului paralel” şi nici nu cred în această noţiune. Dimpotrivă, aş spune: mi s-au făcut dosare politice tocmai pentru că nu am trădat partenerul de guvernare – PSD. Dacă cineva a încălcat legea, să răspundă! Eu nu am încălcat legea şi resping ferm orice acuzaţie nefondată şi orice etichetă nemeritată. Am sprijinit PSD până la capăt şi pentru acest sprijin am fost pus inclusiv în situaţia să demisionez din funcţia în care am fost ales, aceea de senator”, a adăugat Oprea.

El a mai amintit că a înfiinţat Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor “Mihai Viteazul”, care reuneşte militarii şi poliţiştii în rezervă şi în activitate, după ce, de-al lungul timpului, “a acţionat permanent în sprijinul acestora, atât ca ministru al apărării naţionale cât şi ca ministru al afacerilor interne şi vicepremier pentru securitate naţională”.

“Potrivit Protocolului pe care l-am încheiat, PSD va continua să apere, împreună cu Uniunea Militarilor şi Polițiştilor “Mihai Viteazul” demnitatea şi drepturile militarilor şi poliţiştilor, activi şi rezervişti, din toate instituțiile din domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională. Apartenenţa mea la Partidul Social Democrat este una firească. Am fost invitat să revin în PSD, iar dorinţa mea este să sprijin militarii şi poliţiştii, din orice perspectivă. Nu am venit la ciolan, am venit la greu, să ajut şi cred că trebuie să fim uniţi pentru a fi puternici, să construim, să întărim, să strângem rândurile, nu să distrugem. Cred că PSD are nevoie acum de unitate, are nevoie să-şi adune forţele şi să se pregăteasca temeinic pentru a câştiga alegerile importante de anul viitor. Pentru aceasta, cei din PSD au nevoie să înţeleagă cu adevărat ce i s-a întâmplat partidului în ultimii ani şi să pună capăt dezbinării”, a concluzionat fondatorul UNPR.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare