România se află pe un drum greşit şi este nevoie de consens politic pentru promovarea imaginii ţării noastre în străinătate, a declarat sâmbătă preşedintele UNPR Gabriel Oprea, care a participat la Reuniunea Regională a organizaţiilor UNPR din Regiunea VI Nord-Vest Transilvania, la Borşa, în judeţul Maramureş.
Oprea a spus cu acest prilej că România se află pe un drum greşit şi că este mare nevoie de consens politic, de solidaritate şi de unitate pentru susţinerea şi promovarea imaginii ţării noastre în Europa, potrivit unui comunicat al UNPR.
În acest context, Gabriel Oprea a făcut referire la reprezentanţii României în Parlamentul European care denigrează România, în loc să contribuie la promovarea şi la creşterea imaginii acesteia.
- „Lucrăm la lista pentru europarlamentare, pe această listă se va regăsi cel puţin un maramureşan şi vom propune oameni valoroşi, care îşi iubesc ţara şi care să reprezinte România cu cinste în Parlamentul European”, a precizat preşedintele UNPR.
Liderul partidului a mai arătat că în ultima perioadă s-au înscris în UNPR peste 50.000 de persoane, cei mai mulţi dintre noii membri fiind militari şi poliţişti rezervişti.
Gabriel Oprea a precizat că principala ţintă a Uniunii Naţionale pentru Progresul României este să obţină 10% la alegerile locale de anul viitor, precum şi la cele parlamentare: „Ne propunem să avem o participare cât mai bună la alegerile locale din anul 2020 şi, bineînţeles, să intrăm în Parlamentul României”.