Ministrul Familiei, Gabriela Firea îi încurajează pe copiii aflați în situații dificile sau supuși unui abuz să sune sau să roage un prieten, un coleg, un vecin să sune în numele lor, la Telefonul Copilului 116111 sau la Numărul Unic de Urgențe pentru copii 119.
”M-am întâlnit, din nou, cu președintele Asociației Telefonul Copilului, Cătălina Surcel. Am vrut să aflu prin ce greutăți au trecut în acești ani ai pandemiei copiii care au avut curajul să sune la psihologii acestei organizații.Este important să știm cum au simțit această perioadă și cei care au răspuns la strigătele copiilor, de multe ori disperate sau situații la limită!”, spune Gabriela Firea.
”Mi-a rămas în minte cazul unei fetițe de 14 ani dintr-o localitate din județul Iași. A fost agresată sexual de un consilier local și doar apelul unui vecin la Telefonul Copilului a salvat-o. Reacția autorităților care au fost sesizate de psihologii asociației le-a dat curaj și altor tinere din localitate să depună plângere împotriva aceluiași agresor. Până atunci, au tăcut de frică. Asistenții sociali și polițiștii și-au făcut treaba, iar bărbatul este acum după gratii”, mai spune ministrul.
Gabriela Firea afirmă că ”sunt zeci, chiar sute de cazuri grave de care nu aflăm sau ajung la noi foarte greu”.
”Îi încurajez pe toți copiii care trec prin situații dificile la școală, pe stradă sau acasă să pună mâna pe telefon. Sau să roage un prieten, un coleg, un vecin să sune în numele lor. Vor fi ascultați și ajutați, fie că sună la Telefonul Copilului 116111 sau la Numărul Unic de Urgențe pentru copii 119. Ambele și-au dovedit utilitatea”, spune Firea.
Colaborarea dintre Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, și Asociație Telefonul Copilului este una de succes și va continua. Este nevoie ca în toate cazurile sesizate către asociație să fie rezolvate de instituțiile statului, iar specialiștii ANPDCA vor verifica periodic în ce stadiu sunt cazurile sesizate la numerele destinate copiilor, mai afirmă ministrul.