Gabriela Firea – atac la ministrul Transporturilor: Urmăresc cu atenție și îngrijorare situaţia legată de centura Capitalei

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că ”urmărește cu atenție și îngrijoare” ceea ce vor decide oficialii de la Ministerul Transporturilor şi CNAIR în legătură cu centura Capitalei, adăugând că  așteaptă ca acest obiectiv să fie dat la instituţia pe care o conduce, pentru a fi finalizată.

”Urmăresc cu atenție și îngrijoare – sau cum era celebra vorbă- , ceea ce va face Ministerul Transporturilor și CNAIR în legătură cu centura Capitalei. Am spus-o și îmi asum criticile ulterioare: timpul nu mai are răbdare cu oamenii și trebuie să facem centura ocolitoare a Capitalei. Noi trebuia să avem deja două centuri ale Capitalei, una destinată traficului greu, alta destinată traficului normal. Noi nu suntem în stare să facem nici măcar prima. Dacă toate guvernele de după 90 nu au putut rezolva, noi vrem să o facem centura Capitalei”, a declarat Gabriela Firea la Antena 3.

Firea a mai subliniat că deţine hârtie de la Bruxelles, dar şi că a discutat cu comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, care a explicat că fondurile europene pentru centura Capitalei sunt alocate pentru proiect, nu instituției.

Gabriela Firea„Deci finanțarea acesteia va continua, fără niciun fel de probleme. (…) Bineînţeles, din minister, din CNAIR, (…) oameni care au spus: „Am invitat-o pe doamna Firea la grupul de lucru, care poate să dureze şapte ani acest grup de lucru, pentru că îi adormim puţin vigilenţa, o anesteziem, dar noi facem ce trebuie. Noi ne ocupăm cu licitaţii, cu „băieţii deştepţi”, cu constructorii, noi ne vedem de treaba noastră. Pe doamna Firea o liniştim că o chemăm la grupul de lucru”. Ca să vedeţi cum se lucrează”, a precizat Gabriela Firea.

  • Potrivit edilului, există la nivelurile doi şi trei din ministere persoane care frânează unele din proiectele Primăriei Capitalei, în favoarea unor „interese personale şi de grup”, exemolu concret în acest sens fiind finalizarea centurii Capitalei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare