Primarul general în funcție al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că va merge mai departe, în justiție, și le-a mulțumit celor 250.000 de bucureșteni care au votat-o la alegerile din 27 septembrie.
„O îmbrățisare, o floare și mii de mulțumiri celor 250 de mii de bucureșteni care m-au votat! Vă voi purta în suflet toată viața! Din păcate, din cei un milion opt sute de mii de alegători înscriși în liste, au participat la vot doar 650 de mii. Pentru a-mi fi continuat activitatea și proiectele, ne-au lipsit doar 30 de mii de voturi – foarte puțin raportat la cele aproape două milioane de bucureșteni cu drept de vot. Puteți calcula, având 1200 de secții de votare, câte procese verbale trebuiau modificate, așa cum s-a intervenit pe ele cu carioca sau pix mai gros, și câte voturi exprimate pentru mine trebuiau trecute fără temei la nule – doar 25 în fiecare secție. Și au fost “aranjate” mult mai multe! Avem dovezi! Sunt mii de astfel de voturi anulate la BEM. Nimeni nu mai vrea să le numere, totul se închide azi, s-a pus capac peste adevăr„, a scris Gabriela Fire pe Facebook.
Aceasta a anunțat că se va adresa justiției, arătând că anularea târgului de Crăciun sau concedierea unor oameni nu vor ține loc de realizări.
„Ce voi face în continuare? Voi încerca, după puterile mele, să apăr voturile cetățenilor, adică esența democrației. Știu că este o luptă inegală. Ei, cu toate instituțiile statului de partea lor, cu toate butoanele vizibile și invizibile. Eu, cu oamenii alături dar fără forță persuasivo-instituțională. Voi merge mai departe în justiție dar, la cum arată lucrurile… în fine, dacă tot au câștigat prin fraudă, măsluire, viciere, măcar să se apuce de treabă.Doresc binele acestui oras, prin urmare sper ca promisiunile din campanie să fie puse rapid în aplicare. Schemele de marketing și PR, precum marea realizare care este deschiderea unei uși, anularea târgului de Crăciun gratuit pentru a face loc unuia cu plata la intrare, anunțarea avariilor – ceea ce se făcea și până acum, publicarea actelor – sunt toate pe site și din timpul meu, concedierea unor oameni, etc, nu vor ține loc adevăratelor realizări pe care le așteaptă cei care au votat candidatul providențial de dreapta„, a spus edilul.
Gabriela Firea a remarcat că acum „se înghesuie toți miniștrii să garanteze sprijin : bani cu nemiluita, proiecte peste proiecte, investiții la Centură și metrou… lapte și miere„.
„Aproape un an de zile, de când este la guvernare, PNL a tăiat premeditat din banii cuveniți bucureștenilor! Ca să ne aducă în sapă de lemn! Și acum ies și spun că sunt datorii! Lucru asupra căruia am atras atenția zi de zi, spunând că acesta va fi efectul masacrării bugetului de către guvern: creditul furnizor, viața pe datorie. Nu au inventat ei apa caldă în materie de finanțe! Ei au oprit-o doar intenționat pe tot parcursul verii, ca să fie lumea furioasă pe mine. Elcen (guvern) produce energia termică și o poate furniza prin Cet-uri cu țârâita (pe timpul meu) sau normal, cum fac acum, după ce au câștigat prin minciună, manipulare și fraudă. Asta spune multe despre caracterul acestor personaje și despre cât de mult le pasă de semeni. Vă doresc tuturor multă sănătate, pace sufletească, bucurii cât de des posibil. Rămân lângă oameni, și lângă cei care m-au votat, și lângă cei pe care nu i-am convins sau li s-a denaturat votul! Îmi voi continua lupta pentru binele orașului în Parlament, alături de colegii mei, unde NU voi chiuli și/sau dormi, așa cum a facut deputatul de București ajuns primarul “apă caldă și pe țeava de apă rece„„, a concluzionat Gabriela Firea.