Gabriela Firea, către Nicușor Dan: Se pare că vanitățile și interesele sunt, la ei, mai presus decât viața oamenilor!

Primarul în funcție al Capitalei, Gabriela Firea, susține că în timpul campaniei electorale, Nicușor Dan și Vlad Voiculescu  au dus o campanie rușioasă, plină de minciuni și atacuri injuste la persoană sa.

”După o campanie rușinoasă, plină de minciuni și atacuri injuste la persoană, în care s-au străduit să-i convingă pe bucureșteni că nu am făcut nimic iar ceea ce am făcut este prost și vor anula toate proiectele mele, iată că a venit și ziua dreptății. Viceprimarul care va coordona sănătatea a anunțat că va menține toate programele inițiate de mine și echipa mea : investiții în spitale, medicină școlară, teste PCR, stimulente financiare pentru gravide, nou-născuți, procedură FIV, teste genetice pentru cancer etc”, se arată pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea.

Gabriela Firea a adăugat că atunci când chiar adversarii politici îți recunosc munca și implicarea  înseamnă că nu ai făcut umbră pământului fără rost!

„A, să nu uit! Domnul în cauză a anunțat că anulează doar stimulentul financiar pentru donatorii de plasmă sanguină, de la pacienții vindecați de Covid! Până acum, avem 155 donatori. Adică circa 500 de pacienți din ATI salvați!

Judecați voi utilitatea acestui program, câtă vreme guvernul nu face niciun efort pentru a asigura plasma necesară cazurilor grave!

Se pare că vanitățile și interesele sunt, la ei, mai presus decât viața oamenilor!”, a conchis Gabriela Firea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare