Curtea Constituțională a decis că mărirea punctului de pensie cu 40% este constituțională, iar guvernul Cîțu trebuie să aplice legea și să mărească pensiile părinților și bunicilor noștri, nu să se plângă toată ziua că nu are bani, în timp ce se împrumută masiv, a declarat miercuri prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, senator PSD.
„Sarcina Guvernului este aceea de a identifica și pune în practică soluții și politici economice care să ducă la creșterea încasărilor la bugetul de stat, din care să fie plătite pensii, nu să se plângă toată ziua buna ziua de lipsa banilor„, a scris Gabriela Firea p Facebook.
Potrivit acesteia, Guvernele de dreapta din ultima perioadă au dovedit că nu au viziune, nu au soluții, nu știu să facă politici publice, ci doar să taie, prin încălcarea legii.