- Sărăcia nu ține cont de naționalitate, de limba vorbită sau dacă persoana în cauză este femeie sau bărbat, tânăr sau senior.
Sărăcia poate afecta într-o clipă persoane care au avut un trai bun, dar este foarte dificilă pentru copiii care sunt condamnați să-și trăiască copilăria fără jucării sau o masă caldă seara.
Sărăcie găsim în comunități din toate țările Uniunii Europene. Avem nevoie de planuri concrete și investiții.
Trebuie să gândim programe precum Garanția pentru Copii și pentru victimele violenței domestice, care au nevoie de susținere pentru a reveni în câmpul muncii. De asemenea, pentru susținerea familiilor monoparentale, a femeilor din mediului rural și din comunitatea romă.
În plus, o mare problemă a societății actuale o reprezintă tinerii care nu-și găsesc un loc de muncă. E nevoie să ne concentrăm mai mult și asupra lor.
În România, se fac eforturi susținute din partea guvernării social-democrate pentru un trai mai bun. Inflația a scăzut, pensiile și salariul minim au crescut, iar alocații copiilor se majorează de anul viitor.
Aceste lucruri nu sunt pomeni, așa cum ar putea spune unii contestatari. Sunt drepturi normale pentru a combate sărăcia. Aceste măsuri sunt pași importanți spre o societate europeană mai echitabilă, unde fiecare persoană merită o șansă la o viață demnă”, spune Firea.