Ministrul Familiei, Gabriela Firea scrie, luni, pe Facebook, că este strigător la cer faptul că ”aproape în fiecare zi un minor este violat sau agresat sexual”. Ministrul spune că, pentru persoanele care devin, din nefericire, victime ale unor abuzatori, ministerul gestionează prin ANES o reţea naţională de centre regionale de criză, deschise în 10 spitale de urgenţă. Centrele sunt pentru toate victimele, fără discriminare, iar serviciile sunt gratuite. Sunt spaţii în care victima poate resimţi siguranţă, protecţie şi este consiliată, transmite News.ro.
”E strigător la cer, dar aproape în fiecare zi un minor este violat sau agresat sexual! Adulţii care ar trebui să-i crească, să-i educe şi să le facă un rost în viaţă de fapt le lasă acestor copii răni de nevindecat. În primele cinci luni ale acestui an, 80 de copii au fost violaţi şi aproape 200 de copii, fete şi băieţi, au fost hărţuiţi sau agresaţi sexual, adulţii întreţinând relaţii sexuale cu ei”, spune ministrul Familiei.
Ea continuă: ”Mă cutremură aceste cifre şi le dau exemplu tocmai pentru a înţelege cu toţii cât de grav este acest fenomen şi de ce nu trebuie încurajată în vreun fel sexualitatea minorilor. Fac un apel către toate persoanele care sunt martore la infracţiuni asupra minorilor să anunţe acest lucru!”.
Potrivit Gabrielei Firea, ”datele înregistrate până la finalul lunii mai de Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sunt grave: 6 băieţi şi 74 de fetiţe au fost violaţi, 5 copii au fost hărţuiţi sexual, 57 de minori au fost agresaţi şi alţi 17 copii au fost corupţi sexual. Un alt fenomen îngrijorător este actul sexual cu un minor, 93 de cazuri fiind depistate în aceste cinci luni”.
Firea menţionează: ”Copiii nu înţeleg mereu, sau conştientizează târziu că lucrurile prin care trec sunt forme de violenţă sexuală sau abuzuri. Orice caz trebuie raportat, nu mai este vreme să închidem ochii. Violenţa sexuală este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului şi în mod paradoxal, una dintre infracţiunile cel mai puţin raportate şi condamnate în România. Din păcate, percepţia publică asupra violenţei sexuale îndreptate împotriva fetelor minore, în special în unele comunităţi rurale, nu le ajută pe victime, ci din contră”.
Ministrul Familiei afirmă că ”toţi românii trebuie să ştie că printre infracţiunile care trebuie raportate se numără: abuzul sexual, folosirea unui minor pentru cerşetorie, trimiterea de mesaje către minori care invită la pornografie sau invitarea minorilor sub 16 ani pentru a întreţine relaţii intime. Părinţii, colegii şi profesorii care sunt martori la aceste abuzuri şi nu le declară, riscă pedepse de la 6 luni la 2 ani de închisoare”.
”Ministerul Familiei, prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, în parteneriat cu Asociaţia TRANSCENA, Asociaţia ANAIS, Centrul FILIA şi Asociaţia GRADO implementează, începând cu luna decembrie 2021, proiectul VioGen – RoJust. Împreună organizăm cursuri de formare pentru aproximativ 900 de poliţişti, cu ajutorul unui grup de judecători, procurori şi avocaţi, pentru a veni în sprijinul şi pentru a înţelege mai bine suferinţele victimelor. Ne dorim schimbarea mentalităţilor prin educaţie şi acces la informaţii. De foarte multe ori, victimele renunţă pe ultima sută de metri, chiar în faţa judecătorilor”, se mai arată în postare.
Firea precizează că, ”pentru persoanele care devin, din nefericire, victime ale unor abuzatori, ministerul gestionează prin ANES o reţea naţională de centre regionale de criză, deschise în 10 spitale de urgenţă”.
”Centrele sunt pentru toate victimele, fără discriminare, iar serviciile sunt gratuite. Sunt spaţii în care victima poate resimţi siguranţă, protecţie şi este consiliată. Toate centrele fac parte din proiectul ”Sprijin pentru implementarea Convenţiei de la Istanbul în România” şi au fost realizate cu sprijinul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, a Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi cu susţinerea Inspectoratului General al Poliţiei Române”, mai spune Firea.