Galaţi: Braconaj la sturioni pe Dunăre, cu plase în lungime totală de 400 de metri

Mai mulţi bărbaţi au fost depistaţi în timp ce pescuiau ilegal sturioni în Dunăre folosindu-se de trei plase de tip setcă, în lungime totală de aproximativ 400 de metri, informează IPJ Galaţi.

În cadrul unei acţiuni organizate la sfârşitul săptămânii trecute, pe Dunăre, de către poliţiştii Serviciului Ordine Publică din Galaţi şi comisarii Gărzii de Mediu Galaţi, care au acţionat cu o ambarcaţiune, în zona milei maritime 78, au fost depistaţi mai mulţi bărbaţi care pescuiau fără licenţă şi autorizaţie de pescuit, prin montarea a trei plase de tip setcă.

În interiorul acestor plase au fost găsite 30 kg sturioni, specia cegă, care au fost eliberate în Dunăre.

‘În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de nedeţinerea licenţei de pescuit/autorizaţiei de pescuit comercial, pescuit recreativ/sportiv, după caz, cea cu privire la pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale şi a infracţiunii privind pescuitul sau omorârea deliberată a mamiferelor marine sub dimensiunile minime legale, fapte prevăzute şi pedepsite de articolul 64 literele a, i şi articolul 65 aliniat 1, litera c din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23 din 5 martie 2008 privind pescuitul şi acvacultura. De asemenea, cele trei unelte de pescuit de tip setcă au fost ridicate în vederea confiscării’, precizează IPJ Galaţi.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare