Trei bărbaţi din judeţul Galaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 31 ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi la volanul unor autoturisme sub influenţa substanţelor psihoactive (cannabis), informează, luni, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi. Potrivit sursei citate, poliţiştii au oprit în trafic pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Galaţi, un autoturism condus de un tânăr de 20 ani, din Galaţi. Cu ocazia verificării, conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager DrugTest şi s-a constatat o valoare pozitivă la substanţa cannabis. Într-un alt caz, pe aceeaşi stradă din Galaţi, a fost oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 31 ani, din Galaţi. Cu ocazia verificării, conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager DrugTest şi s-a constatat o valoare pozitivă la substanţa cannabis. În al treilea caz, poliţiştii rutieri din Tecuci au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 28 ani, din comuna Corod, judeţul Gala?i, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, sub influenţa substanţelor psihoactive, respectiv cannabis. Cei trei s-au ales cu dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Sursa: PRESSONLINE