Galaţi: Groapa de gunoi de la Rateş, care a funcţionat timp de 70 de ani, a fost ecologizată şi închisă definitiv

Groapa de gunoi de la Rateş de lângă municipiul Tecuci, care a funcţionat timp de 70 de ani, a fost ecologizată şi închisă definitiv, conform ultimelor norme de mediu ale Uniunii Europene, informează, miercuri, Biroul de presă al Consiliului Judeţean(CJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, investiţia a fost derulată de către CJ Galaţi, în cadrul Sistemului de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi, iar după recepţia lucrărilor, care a avut loc marţi, urmează să fie realizate procedurile de predare către Primăria Tecuci, cea care trebuie să realizeze monitorizarea post închidere a depozitului.

Valoarea investiţiei a fost de 25.786.296 de lei, fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

‘Am preluat acest depozit neconform de deşeuri, care era pe lista de sancţiuni a Comisiei Europene, de la Primăria Tecuci, salvând astfel autorităţile de acolo de costurile uriaşe pe care le presupunea închiderea lui. Am reuşit să atragem fonduri europene de peste cinci milioane de euro pentru eliminarea focarului de infecţie de la Rateş. Astfel, Tecuciul a scăpat de mirosul insuportabil care venea de la acest depozit de deşeuri, de gunoaiele purtate de vânt şi de poluarea pânzei freatice din zonă. În plus, aerul va fi mai curat şi mediul mai puţin poluat la Tecuci şi în zonele limitrofe. Mai mult, am salvat şi Primăria Tecuci de la plata unor amenzi uriaşe de mediu’, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.

Fostul depozit neconform de la Rateş a func?ionat timp de 70 de ani, până în 2017, perioadă în care s-a adunat un volum estimat de deşeuri de aproximativ 720.000 de metri cubi.

În cadrul investiţiei de închidere şi ecologizare, s-au realizat lucrări de anvelopare a depozitului, de colectare şi gestionare a biogazului, de colectare, transport şi evacuare a apelor pluviale, precum şi de gestionare a levigatului şi protecţie a depozitului.

Tot la Tecuci, în cadrul unei investiţii de aproximativ 28 de milioane de lei, pe un alt contract din cadrul Sistemului de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi, pe terenul ce a fost ecologizat odată cu lucrările de închidere ale depozitului, se construiesc o staţie de transfer a deşeurilor şi o staţie de compostare a deşeurilor vegetale, având în vedere că în apropiere se află bazinul legumicol de la Matca.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare