Trei bărbaţi din municipiul reşedinţă, cu vârste cuprinse între 21 şi 40 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au comis 24 de furturi auto în mai puţin de o lună, dintre care 14 într-o singură noapte, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale au efectuat zece percheziţii domiciliare, în municipiul Galaţi, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea mai multor fapte de furt din autoturisme.
Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 28 aprilie – 22 mai, folosind ca mod de operarea spargerea geamului portierei, acestea ar fi comis 24 de furturi din autoturisme, dintre care 14 în noaptea de 21 spre 22 mai, sustrăgând bunurile găsite în interiorul acestora şi creând un prejudiciu de aproximativ 42.500 lei.
Totodată, s-a stabilit că printre bunurile însuşite au fost şi carduri bancare, de pe care persoanele în cauză ar fi sustras diverse sume de bani, prin folosirea funcţiei ‘contactless’, astfel încât cercetările au fost extinse şi cu privire la comiterea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
La percheziţiile domiciliare au fost găsite şi ridicate mai multe bunuri susceptibile a proveni din comiterea infracţiunilor de furt din autoturisme, precum telefoane mobile, tablete PC, laptop, staţie auto, lanterne, încărcătoare auto, stick-uri, carduri bancare.
Trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 40 ani, bănuiţi de comiterea acestor fapte, au fost depistaţi de poliţişti şi conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. Ei au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: PRESSONLINE